Răspunsul se află în faptul că MACF este legat de sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS). Această piață a carbonului reglementează emisiile companiilor europene prin intermediul unui sistem de plafonare și comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră (cote de emisie). În prezent, aceasta acoperă aproape 40% din totalul emisiilor din UE.

EU ETS se referă la "gazele cu efect de seră provenite din activități specifice, concentrându-se asupra emisiilor care pot fi măsurate, raportate și verificate cu un nivel ridicat de precizie" (Comisia Europeană).

Cu toate acestea, anumite activități vizate de piața europeană nu sunt acoperite de MACF, după cum se arată în tabelul de mai jos.

Deocamdată, sectoarele acoperite de MACF sunt limitate la cele cu cele mai mari emisii. Această listă ar putea fi extinsă și la alte industrii odată ce mecanismul va fi pe deplin funcțional, începând cu 2026. Se pune întrebarea de ce acest mecanism nu se aplică anumitor sectoare de pe piața europeană a carbonului (ETS) sau altor sectoare (în afara ETS), cum ar fi textilele și produsele cosmetice.

De exemplu, materialele plastice, care vor fi responsabile pentru 3,4% din emisiile globale în 2019 (OCDE), nu sunt incluse în MACF.

Sectoare cu emisii reduse de carbon care nu sunt acoperite de EU ETS

Există mai multe explicații posibile pentru absența anumitor industrii din sfera de aplicare a ETS. Sectoarele cu emisii scăzute par să fie excluse din domeniul de aplicare al pieței carbonului. Un exemplu este sectorul cosmeticelor, care, potrivit estimărilor, reprezintă între 0,5 și 1,5% din emisiile globale, o pondere semnificativ mai mică decât cea atribuită industriilor grele (metale, ciment etc.).

Cu toate acestea , diferitele etape din ciclul de viață al produselor cosmetice nu au același impact asupra mediului. Emisiile de dioxid de carbon provin în principal din ambalarea produselor (acoperită de ETS prin intermediul sectoarelor plastic și/sau hârtie și carton) și din utilizarea acestora. Faza de producție, inclusiv consumul de energie, reprezintă maximum 5% din totalul emisiilor (Quantis, Make Up The Future). Prin urmare, este de înțeles că ETS (și, prin urmare, MACF), care s-a concentrat în mod istoric asupra emisiilor generate de faza de producție (cu excepția transportului aerian și maritim), nu este instrumentul cel mai adecvat pentru reglementarea emisiilor de carbon din acest sector.

Anumite industrii foarte competitive ar putea beneficia, de asemenea, de un fel de protecție: evităm să le dezavantajăm în comparație cu concurenții din afara Europei care nu sunt supuși tarifării carbonului.

Acesta este cazul, de exemplu, al transportului maritim, care a fost exclus în totalitate din ETS înainte de a fi inclus parțial începând cu 2024. Călătoriile către sau dinspre o țară terță sunt acoperite în proporție de 50 % din emisii, în timp ce călătoriile în interiorul UE (puncte de plecare și de sosire în interiorul UE) sunt acoperite în proporție de 100 %. Deoarece puține țări impun un preț al carbonului pentru transportul maritim, Uniunea Europeană nu l-a inclus în ETS pentru a evita penalizarea actorilor europeni.

Există un alt motiv pentru care anumite sectoare nu sunt acoperite de ETS și MACF: dificultatea de a măsura cu exactitate emisiile de carbon asociate cu faza de producție.

Textilele sunt un bun exemplu: ele reprezintă o proporție semnificativă a emisiilor de carbon (până la 10% din emisiile globale, conform celor mai mari cifre), dar cele generate de faza de producție sunt mai greu de măsurat. Măsurarea precisă a emisiilor este unul dintre principalele criterii ale pieței europene a carbonului.

Dificultatea de a măsura amprenta de carbon a sectorului textil poate fi explicată prin numeroasele etape și prin diversitatea actorilor implicați în faza de producție, așa cum este ilustrat în diagrama de mai jos. De exemplu, în cazul fabricării unui palton din bumbac 100% în Asia, transformarea produsului, după recuperarea materiilor prime, reprezintă 50% din emisiile generate pe parcursul ciclului de viață al hainei. Mai mult, faza de transformare a materiilor prime este împărțită în 4 etape diferite (filare, țesut, finisare, confecționare), care se desfășoară adesea în mai multe țări, ceea ce multiplică fazele intermediare de transport și numărul de contacte de la care se pot prelua datele privind emisiile.

Unele industrii - cosmeticele și textilele, de exemplu - sunt, de asemenea, acoperite de alte standarde de mediu (în afara EU ETS) care vizează, printre altele, reglementarea emisiilor de carbon. Acesta este cazul, de exemplu, al legii AGEC din Franța. Scopul legii antideșeuri pentru o economie circulară este de a sprijini schimbările în modelele de producție și de consum pentru a reduce impactul societății noastre asupra mediului.

Scopul legii AGEC este de a limita deșeurile și impactul nociv al acestora asupra biodiversității și a climei, iar această politică ar trebui să contribuie la reducerea emisiilor de dioxid de carbon generate de diverse activități, impunând eliminarea plasticului de unică folosință, îmbunătățind informarea consumatorului (de exemplu, indicele de reparabilitate), promovând reutilizarea în spirit de solidaritate și combătând obsolescența programată.

Un alt regulament european (2023/1115) care vizează limitarea defrișărilor a fost publicat recent în Jurnalul Oficial al UE în 2023. Regulamentul va interzice comercializarea sau exportul de produse a căror producție a contribuit la defrișări sau la degradarea pădurilor după 31 decembrie 2020 (Ministerul Tranziției Ecologice...). Sectoare atât de variate precum cacao, cauciuc și mobilier din lemn sunt direct afectate de această nouă normă de mediu. Contribuind la conservarea pădurilor, acest standard european se înscrie, de asemenea, în lupta mai amplă împotriva încălzirii globale: prin combaterea defrișărilor, protejăm capacitățile naturale de stocare a carbonului și contribuim la atingerea neutralității carbonului.

Sectoarele acoperite de MACF sunt, prin definiție, sectoare deja acoperite de piața europeană a carbonului (SEQE). Aceste sectoare au fost selectate deoarece reprezintă o proporție semnificativă din emisiile globale și pot fi calculate cu precizie.

Industriile mari consumatoare de energie (incluse în tabelul EU ETS) vor genera 22% din emisiile Uniunii Europene în 2019 (Comisia Europeană). Potrivit Asociației Mondiale a Oțelului, producția de oțel va reprezenta între 7% și 9% din emisiile globale de CO2 în 2020. Producția de ciment va reprezenta 7% din emisiile anuale de CO2 la nivel mondial, potrivit GCCA (Asociația Mondială a Cimentului și Betonului).

Sectoarele cu cea mai mare intensitate energetică sunt, în general, generatoare de emisii ridicate de dioxid de carbon, fie prin utilizarea directă a combustibililor fosili (gaz etc.), fie prin consumul de energie electrică cu emisii ridicate de dioxid de carbon, cum este cazul Chinei, de exemplu, unde cărbunele joacă un rol central în producția de energie electrică.

În cele din urmă, lista sectoarelor acoperite de MACF va trebui monitorizată, deoarece în următorii ani ar putea fi incluse noi industrii, cum ar fi cea a materialelor plastice și a sticlei.